Între Sabie Și Inimă

În vremuri când lumea era tânără și fierul abia începea să cânte în mâinile oamenilor,viața era aspră ca piatra și scurtă ca o scânteie.Pădurile se întindeau nesfârșite peste dealuri,iar apele mari,precum Istrul,despărțeau neamuri și destine.Zeii erau simțiți în furtună,în secetă și în bătăile inimii înaintea luptei.În acele vremuri,ura era moștenire.Se năștea odată cu pruncul,odată cu numele rostit de tată,odată cu prima poveste spusă la foc despre sângele vărsat de dușmani.Copiii creșteau auzind despre nedreptăți vechi,despre jurăminte și despre răzbunări care trebuiau împlinite.Fiecare colină avea o amintire,fiecare râu purta ecoul unui strigăt de luptă.Dar în aceeași lume aspră,unde sabia era lege, exista și altceva.Dragostea nu era rostită des.Nu era slăvită în cântece de război.Nu era purtată la brâu ca un pumnal.Ea creștea tăcut,asemenea unui fir de iarbă între pietre,fragilă și totuși încăpățânată.Se năștea în priviri schimbate pe furiș,în gesturi neînsemnate,în grija pentru celălalt atunci când nimeni nu privea.Aceasta este povestea a doi tineri care au trăit la cumpăna dintre aceste două puteri.El,fiu de căpetenie,crescut să poarte sabia și să apere onoarea neamului său.Ea,fiică de conducător,învățată să nu uite și să nu ierte.Între neamurile lor stăteau ani de sânge și morminte.Între ei,la început,nu era decât ură.Și totuși,într-o lume în care răzbunarea era mai sigură decât mila,au pornit împreună la drum.Nu din iubire,nu din încredere,ci dintr-o hotărâre născută din foc și pierdere.Pe cărări străbătute de lupi,prin sate arse și ape învolburate,au descoperit că lumea este mai mare decât povestea spusă de bătrâni la foc.Au învățat că ura arde repede și lasă cenușă.Dragostea,însă,arde încet și cere curaj.Aceasta nu este doar o poveste despre doi tineri.Este…